Un aranjament pentru o nuntă simplă
Simplitatea unei nunţi nu este incompatibilă cu frumuseţea şi bunul gust dar nici nu garantează reuşita evenimentului. După cum o nuntă în care se investesc foarte mulţi bani poate fi prea încărcată, greoaie din punct de vededere vizual şi asortată aiurea, dacă nu ţii cont de nişte linii directoare care au legătură cu designul interior şi întreaga tematică a nunţii (pentru asta sunt agenţiile de nuntă), la fel, o nuntă simplă nu este garantul reuşitei ca imagine. Faptul că nu cheltui mult pentru accesorii de nuntă, elemente de decor şi design nu inseamnă că “simplitatea” rezultată va fi neapărat una placută ochiului.
Unul dintre păcatele capitale săvîrşite în planificarea unei nunţi este acela de a crede că economia este reţeta unui blazon aerisit şi educat în ale frumosului autentic. Nu trebuie să te duci să-ţi cumperi haine de la SH sau de la tarabă doar pentru a nu te urca în aceeaşi barcă cu posesorii de carduri tocite prin magazinele din Paris ori Milano. Iată cîteva fotografii de la o nuntă unde simplitatea nu a ajuns un atribut de ocară, ci semnul unei virtuţi pe care mirii au reuşit să-l poarte cu succes.












